Cărţile Cristinei

Autor: José Saramago

Titlu original: Ensaio sobre a cegueira

Recenzie:

Este prima mea întâlnire cu José Saramago şi trebuie să mărturisesc că am găsit un stil de scriere unic, a cărui fluenţă m-a cucerit. Frazele lungi pot fi cam greu de urmărit, nu prea poţi face pauze de lectură :), şi ai crede că lipsa liniilor de dialog ar putea să inducă cititorul în eroare cu privire la cine vorbeşte în fiecare moment. Mai mult, personajele nu au nume, sunt menţionate doar prin meserie sau prin anumite trăsături. Însă cu toate acestea, cartea se citeşte destul de repede, poate tocmai fiindcă e greu de lăsat din mână.

„Am făcut din ochi o oglindă întoarsă înăuntru, cu rezultatul, de multe ori, că ei dezvăluie fără reţinere ceea ce încercăm să negăm cu gura.”

Premiza cărţii e genială şi extrem de ofertantă. Un bărbat de 38 de ani orbeşte la volanul propriei maşini în timp ce aşteaptă la semafor. Un „binevoitor” care îl ajută să ajungă acasă şi apoi îi fură maşina, orbeşte şi el. Doctorul oftalmolog la care merge bărbatul şi care nu înţelege cum cineva poate dintr-odată să vadă doar alb, nu negru, îşi pierde şi el vederea. Apoi, pe rând, orbesc şi pacienţii din cabinet.

„Există o mie de motive pentru care creierul se închide, ca un vizitator târziu care şi-a găsit încuiată propria uşă la întoarcerea acasă.”

Şi tot aşa, oamenii îşi pierd vederea unul câte unul, într-o aparentă epidemie de orbire. Guvernanţii ţării numesc fenomenul „răul-alb” şi încep să îi carantineze pe cei afectaţi. De aici, acţiunea s-ar fi putut dezvolta într-o mulţime de moduri, de aceea am numit premiza ca fiind ofertantă, însă nu îmi pot închipui niciun deznodământ în care omenirea să rămână intactă.

„Dacă nu vom fi în stare să trăim pe de-a-ntregul ca oamenii, cel puţin să facem totul ca să nu trăim pe de-a-ntregul ca animalele.”

Singura care nu orbeşte e soţia oftalmologului, dar care pretinde că e oarbă pentru a putea sta alături de soţul ei. Nu există nicio explicaţie pentru orbirea celorlalţi, aşa cum nu există nicio explicaţie pentru faptul că ea îşi păstrează vederea.

„Orbirea e o problemă personală între om şi ochii cu care s-a născut.”

Însă ce poate părea o binecuvântare, poate fi şi un blestem, deoarece ea e martora tuturor lucrurilor care se petrec în carantină. Oamenilor li se activează instinctul de supravieţuire, se formează alianţe, iar soţia oftalmologului trebuie să aleagă dacă să păstreze secretul vederii sale sau să se deconspire, conştientă că va deveni cea pe care se vor baza orbii. Nu vă zic mai multe, trebuie să citiţi cartea.

Iar după lectură, vreau să vă recomand şi filmul american „Blindness”, din 2008, tradus la noi ca „Alb orbitor”, care respectă destul de bine cartea şi care îi are în rolurile principale pe Julianne Moore şi Mark Ruffalo.

Nota mea pe Goodreads:

Dacă v-a plăcut recenzia mea, puteţi achiziţiona cartea din magazinele online Bookzone, Cartepedia, Cărtureşti & Libris.

Despre autor:

José Saramago a trăit între 16 noiembrie 1922 – 18 iunie 2010 şi a fost un scriitor portughez, laureat al Premiului Nobel în anul 1988. Numele de Saramago vine de la o poreclă a tatălui său, care înseamnă „ridiche sălbatică” şi care i-a fost adăugat din greşeală la naştere. Făcând parte dintr-o familie de ţărani săraci din Azinhaga, Portugalia, Saramago nu a avut şansa la o educaţie literară, în schimb a absolvit o şcoală tehnică în Lisabona. Însă pasiunea sa pentru lectură l-a ajutat, mai târziu în viaţă, să îşi schimbe slujba de funcţionar public cu o carieră de editor şi translator, iar apoi de jurnalist. Pe plan personal, s-a căsătorit cu prima soţie, Ilda Reis, în 1944, dar a divorţat în anul 1970. Cu aceasta a avut o fiică, pe nume Violante. În 1968 a cunoscut-o pe scriitoarea Isabel da Nóbrega, care i-a devenit iubită şi mentor, până în 1986, când a cunoscut-o pe mult mai tânăra jurnalistă Pilar del Río. Pilar i-a devenit a doua soţie, până la moartea lui. Saramago s-a declarat a fi comunist şi ateu, însă fundaţia înfiinţată de el în 2007 are printre scopuri protejarea drepturilor oamenilor, promovarea culturii şi protejarea mediului înconjurător. Ca scriitor, şi-a făcut debutul în anul 1947, cu romanul „Terra do Pecado”, dar a cunoscut faima internaţională abia după vârsta de 60 de ani. Printre operele sale notabile se numără: „Manual de pictură şi caligrafie” („Manual de Pintura e Caligrafia”, 1977), „Ridicat de la pământ” („Levantado do Chão”, 1980), „Călătorie prin Portugalia” („Viagem a Portugal”, 1981), „Memorialul mănăstirii” („Memorial do Convento”, 1982), „Anul morţii lui Ricardo Reis” („O Ano da Morte de Ricardo Reis”, 1984), „Pluta de piatră” („A Jangada de Pedra”, 1986), „Istoria asediului Lisabonei” („História do Cerco de Lisboa”, 1989), „Evanghelia după Isus Cristos” („O Evangelho Segundo Jesus Cristo”, 1991), „Eseu despre orbire” (1995), „Toate numele” („Todos os Nomes”, 1997), „Peştera” („A Caverna”, 2000), „Omul duplicat” („O Homem Duplicado”, 2002), „Eseu despre luciditate” („Ensaio sobre a Lucidez”, 2004), „Intermitenţele morţii” („As Intermitências da Morte”, 2005), „Călătoria elefantului” („A Viagem do Elefante”, 2008), „Cain” („Caim”, 2009), „Lucarna” („Claraboia”, 2011, postum). Saramago cucereşte prin stilul său unic, folosind adesea propoziţii foarte lungi, pline de virgule şi fără linii de dialog. Cu toate acestea, scriitura lui e fluentă şi adresează teme serioase precum identitatea personală şi sensul vieţii.

Dacă doriţi să achiziţionaţi cărţile lui José Saramago, vă recomand următoarele magazine online: Bookzone, Cartepedia, Cărtureşti & Libris.