
Autor: Agatha Christie
Titlu original: One, Two, Buckle My Shoe
SPOILER ALERT! Dacă nu aţi citit cartea şi vreţi să o achiziţionaţi, o puteţi face de pe site-ul editurii Litera sau din magazinele online Cartepedia, Cărtureşti & Libris.
Rezumat:
Vestitul detectiv Hercule Poirot are o programare la dentistul Henry Morley, la etajul al doilea din clădirea de la numărul 58, pe Queen Charlotte Street, Londra, Anglia. Henry locuieşte împreună cu Georgina Morley, sora lui, la ultimele două etaje ale clădirii, în timp ce la etajul întâi îşi are cabinetul un alt dentist, Reilly. Gladys Nevill, asistenta lui Henry, ceruse o zi liberă. Poirot merge la dentist la ora 11:00 şi, după câteva ore, află de la inspectorul-şef Japp, de la Scotland Yard, că Henry s-a împuşcat.
Poirot nu crede că Henry s-a sinucis, aşa că începe să investigheze. Gladys le spune lui Poirot şi lui Japp că cineva îi făcuse o farsă, scriindu-i că mătuşa ei era bolnavă, lucru neadevărat. Alfred Biggs, tânărul servitor al lui Henry, le spune că Frank Carter, logodnicul lui Gladys, pe care Henry nu îl agrea, venise la cabinet în jurul orei 12:00, nervos că Gladys nu era acolo. La ora 11:00, Reilly îl avusese ca pacient pe colonelul anglo-indian Abercrombie. La 11:30, Martin Alistair Blunt, un bancher cunoscut, venise la Henry, iar americanul Howard Raikes la Reilly, însă se răzgândise înainte să intre în cabinet. Apoi, Henry o luase de urgenţă pe Mabelle Sainsbury Seale. La 12:00, grecul Amberiotis venise la Henry, iar Reginald Barnes, funcţionar public pensionat, la Reilly. Când ajunge doamna Kirby, pacienta de la 12:30, Henry e deja mort. În aceeaşi zi, Amberiotis e găsit mort în camera lui de hotel, din cauza unei supradoze de adrenalină şi novocaină, iar Japp crede că Henry s-a sinucis după ce a administrat doza greşită. Poirot merge la Alistair şi o întâlneşte pe Jane Olivera, o nepoată prin alianţă. Jane îl trimisese la dentist pe Howard, iubitul ei, ca să vorbească cu Alistair. Ea povesteşte că Mabelle, care fusese prietenă în India cu actriţa Gerda Grant, prima soţie a lui Alistair, îl întâlnise într-o zi din întâmplare. A doua soţie a lui Alistair, Rebecca Sanseverato, moştenitoarea imperiilor financiare Arnholt şi Rotherstein, fusese căsătorită cu el timp de zece ani, până la moartea ei. Poirot o caută pe Mabelle, dar aceasta dispăruse.
După mai mult de o lună, cadavrul lui Mabelle e găsit într-un cufăr din apartamentul lui Sylvia şi Albert Chapman, dispăruţi şi ei. Mabelle murise din cauza unei supradoze de barbital, iar faţa îi fusese distrusă de lovituri post-mortem. Poirot găseşte în agenda Sylviei că era pacienta lui Henry. Reginald, care e interesat de caz, îi confirmă lui Poirot că Albert fusese agent al Serviciilor Secrete. Domnul Leatheran, înlocuitorul lui Henry, identifică cadavrul din cufăr, pe baza fişei de pacient, ca fiind Sylvia. Sub pretextul cerinţei de a o găsi pe Mabelle, Alistair îl invită pe Poirot, alături de Jane şi mama ei, Julia, la casa lui de vacanţă din Exsham, aflată în grija presupusei sale verişoare, Helen Montressor. În timp ce Poirot se plimbă cu Alistair prin grădină, un glonţ e tras în direcţia lor, iar Howard îl prinde pe Frank, care lucrează ca grădinar, ţinând un pistol. Frank insistă că e agent al Serviciilor Secrete, dar nimeni nu îl crede. În sfârşit, Howard e primit de Alistair în casă. Mărturia lui Agnes Fletcher, menajera casei Morley, îl plasează pe Frank la locul crimei lui Henry, dar acesta declară că dentistul era deja mort. După pantofii noi, Poirot îşi dă seama că Mabelle de la cabinet nu e aceeaşi cu cea găsită în cufăr şi rezolvă cazul.
Alistair nu divorţase de Gerda, dar, cu acordul ei, se căsătorise cu Rebecca, pentru avere. Când îl recunoscuse pe Alistair, Mabelle îi povestise lui Amberiotis, iar acesta începuse să îl şantajeze pe Alistair cu dezvăluirea bigamiei. Gerda, sub numele de Sylvia, o invitase pe Mabelle la ea şi o omorâse, luându-i apoi locul la dentist. Alistair îl ucisese pe Henry, iar Gerda schimbase fişa ei cu a lui Mabelle pentru ca aceasta să nu poată fi identificată. Apoi Alistair, dându-se drept Henry, îi dăduse injecţia cu supradoză lui Amberiotis. Tot Gerda e şi Helen, care îl angajase pe Frank ca agent, iar Alistair se folosise de el ca să însceneze un atentat asupra propriei vieţi. Alistair şi Gerda sunt arestaţi. Reginald îi mărturiseşte lui Poirot că el e Albert, dar că nu fusese niciodată căsătorit, şi voise să ştie cine se folosea de identitatea lui.
Lasă un răspuns