Cărţile Cristinei

de Cristina Dragoş

A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Natalia. Născută în preajma Crăciunului, fetița a simțit din prima clipă dragostea enormă a părinților ei, pentru care era cadoul cel mai de preț.

Numele Nataliei provine de la „Natale”, care înseamnă Crăciun. Bineînțeles că aceasta era sărbătoarea ei favorită, iar iarna era anotimpul ei preferat. Oamenii de zăpadă, săniușul și patinajul erau doar câteva din darurile iernii pentru copii. Iar când venea vorba de venirea Moșilor Nicolae și Crăciun, entuziasmul era fără margini.

Fiind singură la părinți, Natalia era atât răsfățata părinților, cât și a bunicilor, care nu mai aveau alți nepoței în afară de ea. Și nu doar de sărbători primea cadouri, ci de câte ori li se părea adulților că fetiței i-ar putea lipsi ceva. Haine, jocuri, jucării – toate îi erau dăruite cu dragă inimă, chiar dacă familia sa nu era extrem de bogată.

Cu toate cadourile, Nataliei îi lipsea totuși ceva. Și, deși era un copil fericit în cea mai mare parte a timpului, erau momente când se simțea tristă și neînțeleasă.

Gândindu-se că tot răsfățul ar putea avea o influență negativă asupra fetiței lor, Mama și Tata încercau să o învețe pe Natalia despre generozitate. Și ce mod mai bun de a da o lecție decât prin exemplul personal? Așa că, de câte ori aveau hăinuțe de-ale Nataliei care îi rămăseseră mici sau jucării cu care nu se mai juca demult, Mama și Tata le donau unor copii sărmani. Dar, cu toate că fetița nu arăta neapărat că ar ține la lucrurile respective, fiecare donație o întrista, dar nu spunea nimic pentru a nu-și supăra părinții și se retrăgea în lumea sa. Mama și Tata încercaseră să îi afle motivele, dar fără succes. Și, pentru că o creșteau cu blândețe, îi respectau sentimentele și nevoia de a fi uneori singură.

De fapt, ce nu știau ei era că Natalia își dorea foarte tare o surioară, căreia să îi lase hăinuțele sale, sau un frățior, căruia să îi dea jucăriile. Nu o supăra faptul că ajungeau la alți copii, din contră, dar nu putea să exprime exact ce simțea.

Mama își amintea mereu cum, atunci când Natalia era foarte mică, fetița se temea de toți copiii din parc. Cu timpul, însă, a ajuns să îi îndrăgească. La vârsta de șapte ani, avea nu mai puțin de zece prieteni, atât fetițe, cât și băieței. Dar cel mai bine se înțelegea cu prietenul ei, Norbert.

Și bunicii îi erau aproape fetiței. Natalia se număra printre acei copii norocoși care încă îi aveau în viață pe toți cei patru bunici: bunicii materni, adică părinții Mamei, și bunicii paterni, adică părinții Tatălui. Iar luna decembrie era încărcată de cadouri. Pe lângă cele primite la aniversare, Natalia primea trei cadouri de la Moș Nicolae și alte trei de la Moș Crăciun.

Tradiția familiei era să se reunească la evenimente importante. Astfel, după ce își găsea în cizmulițe dulciurile de la Moș Nicolae, Natalia pornea cu Mama și cu Tata în vizită la bunici, mergând pe rând la fiecare. Bunicii îi spuneau că, deși nu aveau cizmulițele ei acolo, Moș Nicolae lăsase totuși cadouri pentru nepoțica lor. Apoi venea Moș Crăciun și lăsa jucăriile Nataliei sub fiecare brad, inclusiv sub brazii frumos împodobiți ai bunicilor.

Într-o zi, cu puțin înaintea Crăciunului, Natalia a deschis subiectul cu părinții ei: de ce pentru ea veneau Moșii de trei ori, iar pentru alți copii o singură dată? Ea le povesti despre Norbert, care nu mai avea bunici, dar parcă nici în ghetuțele sale sau sub bradul de acasă nu găsea mare lucru. Era ca și cum sacii Moșilor se goleau înainte de a-l vizita pe el. Iar Norbert nu era un copil rău. Nu era nedrept?

Mama și Tata nu s-au așteptat la întrebările fetiței. La început, s-au uitat unul la celălalt, gândindu-se cum să îi răspundă. Apoi, Mama i-a explicat Nataliei că Moșul, fie el Nicolae ori Crăciun, aduce cadouri peste tot pe unde există un copil în sufletul cuiva. Și, pentru că Natalia e o mare parte din sufletul bunicilor, Moșul i-a pus și pe ei pe harta sa.

După explicația Mamei, care a făcut-o pe Natalia să se simtă mai bine, însă doar pe jumătate, Tata i-a vorbit despre cum Moșul nu poate să aducă cadouri scumpe familiilor sărace. Asta ar însemna doar să îi facă pe acei părinți să scadă în ochii copiilor lor deoarece nu le pot oferi același lucru în viața de zi cu zi. Doar oamenii obișnuiți pot face o diferență și să compenseze lipsurile pe care le văd la alții.

Natalia părea mulțumită de răspunsurile primite, dar era clar că acum avea la ce să se gândească.

În Ajunul Crăciunului, fetița a împodobit bradul alături de Mama și de Tata, apoi a așteptat cuminte, în camera alăturată, venirea Moșului. După ce s-a bucurat sincer de darurile primite, o casă de păpuși și un set de mașini de curse, deoarece îi plăcea să se joace atât cu mașini, cât și cu păpuși, Natalia a început să se pregătească pentru vizitele la bunici. Bineînțeles, Moș Crăciun ajunsese deja și pe la casele bunicilor, iar fetița își mai îmbogăți colecția de jocuri de societate și pe cea de puzzle-uri. S-a arătat mulțumită de alegerile Moșului, a colindat cu bunicii și a încercat să simtă spiritul Crăciunului, la fel ca în fiecare an, însă din nou avea acel sentiment că ceva îi lipsea.

În ziua de Crăciun, Natalia a insistat să meargă în parc. Era sigură că și ceilalți prieteni ai ei vor fi acolo cu săniile lor deoarece ninsese bine în ultimele zile. Și a avut dreptate, nu doar că erau acolo, dar își arătau unii altora darurile primite de la Moș. Natalia luase cu ea setul de mașini de curse, preferatul ei. Norbert avea în mâini o figurină ieftină, dar încerca să îi inventeze o poveste pentru a o face mai interesantă în fața celorlalți copii.

Natalia a intrat în joc și și-a folosit imaginația, ajutându-și prietenul cât de mult posibil. Chiar și ea era mândră de povestea pe care o încropiseră până la final. Dar se apropia ora mesei și copiii se retrăgeau pe rând în casele lor, la căldură și miros plăcut de mâncare gătită.

Când Natalia a rămas doar cu Norbert, l-a invitat cu ea la masa de Crăciun. Băiatul a acceptat extrem de bucuros deoarece mama lui lucra și nu avea pe nimeni să îi pregătească o masă caldă. Natalia și-a dat apoi seama că nu i-a cerut voie Mamei să aducă un invitat la masă, încălcând astfel una dintre regulile casei, dar spera ca spiritul Crăciunului, alături de spiritul caritabil al Mamei, să îi fie de folos. Și așa a și fost.

După o masă copioasă, Natalia și Norbert au început să se joace pe lângă brad. Mama și Tata își făceau de lucru pe la bucătărie, dar erau în același timp cu ochii pe copii, mai ales că bradul era, ca în fiecare an, un posibil pericol. Însă au rămas muți de uimire când au auzit-o pe Natalia.

Arătându-i setul de mașini de curse, același pe care i-l mai arătase o dată în parc, Natalia a început să îi povestească lui Norbert cum Moșul îi vizitează pe toți copiii cuminți, lucru știut de toată lumea, dar și pe cei care au un copil în suflet, lucru mai puțin știut. Și cum, în acel an, Natalia fusese vizitată nu de trei ori, ci de patru. A patra oară fusese pentru că îl avea pe el în suflet. Făcându-i cadou setul de mașinuțe lui Norbert, Natalia i-a spus cât de mult valorează pentru ea prietenia lor. Cu lacrimi în ochi, Norbert și-a îmbrățișat cea mai bună prietenă. Iar Mama și Tata, în bucătărie, și-au șters ochii și s-au convins, în sfârșit, că Natalia e capabilă de o generozitate fără seamăn.

În seara de Crăciun, înainte de culcare, Mama și Tata au felicitat-o pe Natalia pentru gestul său, exprimându-și bucuria că le-a urmat exemplul de a face acte de caritate. Atunci Natalia le-a mărturisit și dorința ei de a avea un frățior sau o surioară. Dar Mama și Tata aveau și ei un secret: un miracol despre care aflaseră de prea puțin timp pentru a-l vesti și altora. Însă Natalia trebuia să știe. Urmau să mai aibă un copilaș.