Pacientul

pacientul

Autor: Jasper DeWitt

Titlu original: The Patient

SPOILER ALERT! Dacă nu aţi citit cartea şi vreţi să o achiziţionaţi, o puteţi face de pe site-ul editurii Litera sau din magazinele online Cartepedia & Cărtureşti.

Rezumat:

În 13 martie 2008, Parker H., medic psihiatru, începe o serie de postări pe un site, povestind despre un caz de la începutul anilor 2000, dintr-un spital de psihiatrie din Connecticut, Statele Unite. Parker devenise psihiatru din cauza mamei sale, care suferise de schizofrenie paranoică şi fusese internată. Proaspăt absolvent cu diplomă „Lux et Veritas”, Parker alege să lucreze la un spital de stat. Aici întâlneşte cazul lui Joseph „Joe” E. M., care fusese internat în 1973, la vârsta de şase ani, şi declarat nevindecabil. Mai mult, toţi cei care intră în contact cu Joe, se molipsesc de nebunia acestuia.

Parker găseşte dosarul lui Joe şi află că acesta e internat iniţial pentru terori nocturne cauzate de un monstru care iese din perete. La a doua internare, Joe devine extrem de violent, iar doctorul Thomas A. decide să îl izoleze. În 1977, spitalul e nevoit să pună mai mulţi pacienţi în aceeaşi cameră. Pe Philip A., primul coleg de cameră, Joe îl enervează atât de tare încât acesta îl bate. Următorul, Will A., un băiat de opt ani, moare de insuficienţă cardiacă. Pe Nathan I., un băiat de şase ani care fusese abuzat de tată, Joe îl abuzează la rândul său. Claude Y., un adolescent cu tulburări de personalitate, roade curelele cu care e legat şi se aruncă pe geam. Thomas, ajuns director, îl trimite pe infirmierul Frank în camera lui Joe, cu un reportofon, pentru o noapte. Frank înnebuneşte, iar înregistrarea conţine doar atacul său de panică. De atunci, Joe e izolat şi doar câţiva oameni au acces la el. Înregistrările din dosarul lui Joe nu se găsesc în arhivă. În noaptea de după citirea dosarului, Parker are un coşmar cu mama sa în spital. Dimineaţă, află că Nessie O’S., asistenta-şefă, se aruncase de pe clădire după ce îi dăduse medicamentele lui Joe.

Parker îi spune directoarei, Rose G., că vrea să îl trateze pe Joe, iar ea îi povesteşte cum, după patru luni de terapie cu acesta, luase o supradoză de pastile. Următorii trei doctori au murit, iar Thomas a stipulat în contractul fiecărui director să aleagă cu atenţie pe cine lasă în preajma lui Joe. Rose îşi dă acordul şi îi dă partea necenzurată a dosarului şi înregistrările lipsă, din care însă nu află nimic relevant. La prima vizită, Joe îl surprinde pe Parker cu un comportament de om normal. El susţine că părinţii l-au instituţionalizat ca să scape de el, că spitalul a profitat de banii părinţilor şi că medicii care l-au tratat au înnebunit tocmai pentru că şi-au dat seama. Joe îi povesteşte cum a fost bătut de tatăl său doar pentru că a adus o pisică maidaneză în curtea lor. Parker îl crede şi încearcă să îl ajute să evadeze, lăsându-şi halatul cu cheile în camera lui Joe, însă apar infirmierul Hank şi doctorul Bruce P., care îl duc pe Parker în biroul lui Rose. Tocmai Joe dăduse în vileag planul de evadare. Rose povesteşte cum a convins-o, când el avea şase ani, să îi dea o pisică de care să aibă grijă. Joe smulsese apoi capul pisicii şi scrisese cu sânge pe perete porecla lui Rose din copilărie, pe care nu avea cum să o ştie. Thomas afirmă că a greşit când i-a spus lui Joe să se identifice cu monstrul pentru a-l controla şi crede că băiatul fusese abuzat sexual de propriul tată. Mai târziu, când o asistentă îl numise „băiat rău”, Joe începuse să îi jignească pe cei din jur cu poreclele lor din copilărie. Apoi, când Philip l-a numit „monstru nenorocit”, a început să îi terorizeze pe cei aflaţi în prezenţa sa. Parker nu e de acord cu ipoteza lui Thomas şi merge să îi întâlnească pe părinţii lui Joe, însă doar Martha, mama lui, mai trăieşte. Parker observă sânge pe podeaua din camera lui Joe, sparge peretele cu un topor şi găseşte craniul unui copil. Concluzia lui Parker e că Joe a fost ucis de monstrul din perete, care apoi i-a luat chipul. Parker se întoarce la spital şi îl confruntă pe monstru, spunându-i că ştie ce e. Astfel, involuntar, îi oferă ocazia să părăsească forma umană şi să evadeze. Thomas şi Martha sunt găsiţi morţi. Când Jocelyn, logodnica lui Parker, e atacată, ei se mută în alt oraş.

Parker se specializează în tratarea terorilor nocturne la copii, ştiind că unii monştri sunt reali. După nuntă, Jocelyn rămâne însărcinată, iar Parker îşi publică povestea pe internet pentru a avertiza omenirea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: