Într-o pădure întunecată

intr-o padure intunecata

Autor: Ruth Ware

Titlu original: In a Dark, Dark Wood

SPOILER ALERT! Dacă nu aţi citit cartea şi vreţi să o achiziţionaţi, o puteţi face de pe site-ul editurii Trei sau din magazinele online Cartepedia, Cărtureşti & Librex.

Rezumat:

Leonora Shaw are 26 de ani, locuieşte singură în Londra, Anglia, şi este scriitoare de romane poliţiste. În trecut era cunoscută ca Lee, dar acum îşi spune Nora, încercând să fie o persoană diferită, mai sigură pe sine. Ea primeşte cu surprindere o invitaţie la petrecerea burlăciţelor pentru Clare Cavendish, prietena ei cea mai bună din copilărie, de care s-a rupt complet în ultimii zece ani. Singura invitată pe care o cunoaşte şi cu care a păstrat legătura după liceu e Nina de Souza. Nora şi Nina decid să meargă împreună la petrecere, care are loc într-un weekend de noiembrie în Northumberland, în casa de vacanţă a mătuşii lui Florence Clay, prietena lui Clare şi domnişoara ei de onoare. Flo o idolatrizează pe Clare. La petrecere mai participă Melanie Cho, colegă de facultate cu Clare şi Flo, şi Tom Deauxma, un dramaturg al cărui soţ, Bruce, a lucrat cu James Cooper, actor şi logodnicul lui Clare.

Nora nu înţelege de ce a fost invitată la petrecere, mai ales că e singura din grup care nu a fost invitată la nuntă. Dar când ajunge Clare, îi spune că viitorul ei soţ e James, primul iubit al Norei. Petrecerea începe vineri seara cu mâncare şi băutură, iar Tom are şi nişte droguri. Melanie şi-a lăsat bebeluşul de şase luni cu soţul şi nu poate lua legătura cu ei deoarece în casă nu au semnal la telefoanele mobile, iar telefonul fix nu funcţionează, astfel că sâmbătă decide să plece, spre disperarea lui Flo. Nora obişnuieşte să iasă zilnic la alergat şi, datorită faptului că ninsese, observă nişte urme de paşi între casă şi garaj. În timpul zilei, grupul merge la poligonul de trageri, unde învaţă să tragă cu puşca. Seara, petrecerea continuă, iar Flo organizează o şedinţă de spiritism în timpul căreia le apare că una dintre femei ar fi criminală. Noaptea, cu toţii aud nişte zgomote, iar Flo ia puşca mătuşii sale, despre care ştie că e încărcată cu gloanţe oarbe. Când apare intrusul, puşca se descarcă, dar glontele e adevărat. Cel împuşcat e James, iar Nina, care e doctor, îi acordă lui James primul ajutor, apoi îl pun în maşină pentru a-l duce la spital. Clare porneşte maşina înainte ca Nina să i se alăture. Nora găseşte un cartuş fals în geaca lui Clare, porneşte în fugă prin pădure şi iese în calea maşinii. În maşină are loc o confruntare între Nora şi Clare, iar maşina intră într-un stâlp. Ele ajung în stare gravă la spital, iar James moare.

Nora se trezeşte fără amintirile din ultima noapte. Ea e interogată de o femeie detectiv pe nume Lamarr, care crede că moartea lui James a fost o crimă. Flo încearcă să se sinucidă. Nora e vizitată de Nina, care îi dă nişte haine, şi de Matt Ridout, cavalerul de onoare al lui James, care ştie despre povestea lor de iubire. Treptat, Nora îşi aminteşte ce s-a întâmplat, dar apoi i se găseşte telefonul mobil, pe care ea îl pierduse, şi devine suspectă deoarece pe telefon e un schimb de mesaje între ea şi James, prin care el e ademenit la casă. Nora evadează din spital şi merge la casa de vacanţă. Acolo descoperă că cineva a lipit butucul uşii de la bucătărie pentru ca uşa să nu poată fi încuiată. În timpul nopţii, Clare, care şi ea fugise din spital, pătrunde în casă. Deşi Nora o suspecta pe Flo, îşi dă seama că Clare e criminala. Nora şi James fuseseră iubiţi la 16 ani până când Nora a rămas însărcinată. Atunci, ea a primit un mesaj prin care James se despărţea de ea. Nora, susţinută de Clare, a făcut avort, apoi s-a mutat la alt liceu, rupând legătura cu toţi în afară de Nina. Acum, Nora realizează că în mesaj scria „Lee”, nu „Leo” cum îi zicea James. Mesajul fusese scris de Clare, care a făcut greşeala să îşi recunoască recent fapta în faţa lui James, cauzând o ruptură în relaţia lor. Pentru a evita să fie părăsită de el, Clare a pus-o pe Flo să îi scrie de pe telefonul Norei, a schimbat cartuşul din puşcă şi a cauzat accidentul de maşină care l-a ucis. Nora reuşeşte să fugă din casă, dar Clare o urmăreşte cu maşina. Lamarr ajunge la timp şi o salvează.

Flo moare în spital, iar Clare e arestată. Nina şi iubita sa, Jess, o duc pe Nora acasă la ea. Nora primeşte un e-mail de la Matt, care vrea să o reîntâlnească.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: