Fata dinainte

fata dinainte

Autor: J.P. Delaney

Titlu original: The Girl Before

SPOILER ALERT! Dacă nu aţi citit cartea şi vreţi să o achiziţionaţi, o puteţi face de pe site-ul editurii Litera sau din magazinele online Cartepedia & Cărtureşti.

Rezumat:

Emma Matthews e jefuită în casa pe care o împarte cu iubitul ei, Simon Wakefield, în Londra, Anglia, astfel că cei doi decid să se mute. Ei descoperă One Folgate Street, o casă minimalistă, realizată de Monkford Partnership, adică de arhitectul Edward Monkford şi de specialistul în tehnologia datelor David Thiel. Pentru a putea închiria casa, Emma şi Simon trebuie să accepte o mulţime de reguli legate de curăţenie şi de organizare, să completeze un chestionar şi să treacă de interviul cu Edward. Odată mutaţi în One Folgate Street, ei descoperă tehnologia cea mai avansată, controlată printr-un program de calculator numit „Menajera”, care gestionează iluminatul, căldura, apa şi accesul pe bază de cartelă. Emma începe să meargă la psihoterapeuta Carol Younson. Inspectorul James Clarke se ocupă de jaf. Mai multe telefoane cu conţinut pornografic, printre care şi al Emmei, sunt găsite în casa lui Deon Nelson. Atunci Emma îi spune lui James că a fost violată de Deon şi ameninţată cu trimiterea filmului către toţi cunoscuţii ei. Reacţia lui Simon o face pe Emma să se despartă de el. Apoi acceptă propunerea lui Edward de a avea o relaţie. Edward e obsedat de control, dar Emmei îi place. Însă ea află că soţia lui Edward, Elizabeth, cu care ea se aseamănă fizic foarte tare, şi fiul lor, Max, au murit ucişi de un excavator în timpul construcţiei casei şi au fost înmormântaţi la baza acesteia. Emma vorbeşte cu Tom Ellis, fost asociat al Monkford Partnership, care îl consideră pe Edward vinovat. Edward se mută cu Emma. În timpul procesului său, Deon aduce dovezi medicale împotriva acuzaţiei de viol, iar Emma e nevoită să admită că bărbatul din film e Saul Aksoy, colegul ei de servici, soţul prietenei ei, Amanda, şi prietenul lui Simon. Ea susţine că Saul a îmbătat-o şi face o plângere împotriva lui la servici. Edward se desparte de Emma din cauză că l-a minţit în legătură cu violul. Emma simte cum casa se întoarce împotriva ei. Ea găseşte un pisoi şi îl ia în grijă, dar animalul e ucis. Speriată, îl primeşte înapoi în viaţa ei pe Simon, despre care nu ştie că a reuşit să spargă sistemul informatic al casei şi să o terorizeze astfel. Mai mult, el îi înlocuieşte în telefon numărul lui Edward şi, când ea acceptă să îl vadă pe acesta, Simon se simte trădat, îi smulge de la gât colierul de perle primit de la Edward şi o împinge pe scări, omorând-o.

La trei ani după moartea Emmei, Jane Cavendish trece prin acelaşi proces de selecţie şi devine noua chiriaşă a One Folgate Street. Jane trecuse recent prin drama de a o naşte moartă pe fetiţa ei, Isabel. Ea îl întâlneşte pe Simon când acesta lasă flori pentru Emma la intrarea în casă. Jane devine iubita lui Edward şi, văzând asemănarea fizică dintre ea şi Emma, începe să investigheze moartea acesteia. Găsind cartea de vizită a lui Carol, o vizitează şi află că Edward e considerat de psihoterapeută a fi un sociopat narcisist, diagnostic pus pe baza poveştilor Emmei. Jane se întâlneşte cu Simon, care vrea să dovedească că Edward a ucis-o pe Emma, cu James, care fusese obligat să iasă la pensie după ce se lăsase păcălit de Emma, şi cu Saul, care fusese concediat din cauza Emmei. Edward se mută cu Jane, iar ea rămâne însărcinată. Când el descoperă că e unul din suspecţii de pe lista ei, o părăseşte. Jane găseşte la duş o perlă care pare să provină din colierul pe care i l-a oferit Edward, însă el susţine că i-a oferit acelaşi model de colier şi Emmei. Când casa pare să se întoarcă şi împotriva lui Jane, ea acceptă oferta lui Simon de a-i ţine companie. Din discuţii, Jane realizează că Simon ştie prea multe despre ea şi că o vede ca înlocuitoarea Emmei. Ea se ascunde în debara, apoi îşi smulge colierul de la gât şi iese să îl înfrunte pe Simon. Jane aruncă perlele pe scări, iar Simon alunecă pe ele, cade în gol şi moare.

John Watts, maistrul care supervizase construcţia casei, îi confirmă lui Jane că moartea lui Elizabeth şi a lui Max a fost accidentală. Jane naşte un băieţel cu sindrom Down, pe care îl numeşte Toby. Edward îi propune lui Jane să îl dea spre adopţie, promiţându-i că vor avea alţi copii. Jane decide să îl crească singură pe Toby. O nouă fată, pe nume Astrid, aplică pentru a deveni chiriaşă în One Folgate Street.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: