Testamentul lui Abraham

testamentul lui abraham

Autor: Igor Bergler

Seria: Charles Baker #2

Recenzie:

„Testamentul lui Abraham” este a doua carte din seria „Charles Baker”, însă ca acţiune este de fapt prima. A fost şi prima mea întâlnire cu autorul, al cărui stil mi-a plăcut de la primele pagini.

Întâmplările au loc în aprilie 2012, când profesorul Charles Baker primeşte de la George Buster Marshall, asistentul său, o cercetare asupra motivului lui Abraham Lincoln, al XVI-lea preşedinte al Statelor Unite, de a aboli sclavia. Însă George e ucis de un criminal cu nume de folosof grec, iar o trupă de agenţi îi confiscă lui Charles dosarul. Şi totul se întâmplă cu doar nouă zile înainte de summitul Americilor de la Cartagena, la care profesorul participă deoarece fusese strategul în campania actualului preşedinte, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite. Dar până atunci, Charles este implicat în investigaţia uciderii lui George, condusă de Columbus Clay, detectivul care nu uită nimic, şi de agenta Petra Menard, al cărei rol rămâne de descoperit. Având de la asistentul său o listă de cărţi dispărute, Charles porneşte în căutarea lor şi a celor care le păstrează, având ca scop final elucidarea misterului creat în jurul abolirii sclaviei.

Cu capitole scurte şi antrenante, întreaga operă de peste 700 de pagini se citeşte cu sufletul la gură. Dar şi cu multă atenţie, deoarece scenele şi personajele se schimbă de la capitol la capitol, ceea ce face ca acţiunea să fie destul de greu de urmărit. Pe lângă cursa lui Charles în căutarea cărţilor, mai avem de a face cu o organizaţie a suprematiştilor albi, cu nişte crime în masă făcute de Minotauri, cu un psihiatru ai cărui pacienţi scriu pe pereţi toate numele diavolului, şi cu personaje care mai de care mai ciudate. Până la final însă, am rămas cu mulţumirea că toate lucrurile se leagă şi toate misterele se explică, inclusiv cel care se află în centrul poveştii. Cartea e ficţiune istorică şi abundă cu detalii din trecut, care arată cât de complexă a fost cercetarea autorului. Recomand!

Nota mea pe Goodreads:

⭐⭐⭐⭐⭐

Dacă v-a plăcut recenzia mea, puteţi achiziţiona cartea de pe site-ul editurii Litera sau din magazinele online Bookzone, Cartepedia, CărtureştiLibrex & Libris.

Despre autor:

Igor Bergler s-a născut în anul 1970 la Reşiţa şi, înainte de a fi romancier, a făcut carieră în lumea filmului şi a televiziunii ca regizor, realizator de emisiuni şi critic de film. Primul său roman, „Biblia pierdută” (2015, recenzie), care deschide seria „Charles Baker”, e considerat de critici ca „cel mai bun thriller publicat până acum de un autor român”, afirmaţie cu care sunt perfect de acord. Stilul i-a fost comparat cu cel al lui Dan Brown, iar vânzările au depăşit orice aşteptări. „Biblia pierdută” a fost desemnată „Cea mai vândută şi râvnită carte” la două ediţii ale Târgului Internaţional Gaudeamus, dar i-a şi obţinut autorului un contract cu cea mai mare agenţie literară din lume, Trident Media Group, ajungând să fie publicată în peste 30 de ţări. A doua carte din serie, „Testamentul lui Abraham” (2017), a fost chiar mai bine primită şi vândută, iar pentru că am citit-o, pot să confirm că îşi merită laudele. Seria „Charles Baker” se continuă cu  „Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări” (2021, recenzie), „Minciuna lui Michelangelo. Profeţi şi sibile” şi „Apocalipsa după Charles”, toate acestea fiind cărţi must read pentru mine. În anul 2018, autorul a mai publicat un volum de povestiri, „6 poveşti cu draci”, care i-a adus un alt premiu la Târgul Gaudeamus şi foarte multe vânzări.

Dacă doriţi să achiziţionaţi cărţile lui Igor Bergler, vă recomand următoarele edituri şi magazine online: BookzoneCartepediaCărtureşti, LibrexLibris & Litera.

Articole similare

Lasă un comentariu