
Autor: Audrey Niffenegger
Titlu original: The Time Traveler’s Wife
SPOILER ALERT! Dacă nu aţi citit cartea şi vreţi să o achiziţionaţi, o puteţi face din magazinul online Cartepedia.
Rezumat:
Henry DeTamble se naşte în 16 iunie 1963, în Chicago, Illinois, şi este fiul violonistului Richard DeTamble şi al cântăreţei de operă Annette Lyn Robinson. Ei locuiesc în casa familiei Kim. În momente de stres, Henry călătoreşte în timp, unde ajunge dezbrăcat şi se confruntă cu diverse situaţii. Boala sa se numeşte crono-afecţiune. El face prima călătorie când implineşte 5 ani, iar sinele său de 24 de ani călătoreşte în trecut pentru a-i explica ce se întâmplă. În 24 decembrie 1969, Annette moare într-un accident de circulaţie, din care Henry scapă cu viaţă doar datorită faptului că dispare din maşină în momentul impactului. Pentru a se ajuta pe sine, un Henry adult din viitor începe să îşi înveţe sinele în vârstă de 9 ani să deschidă lacăte şi să fure portofele. Richard şi doamna Kim ştiu despre călătoriile lui Henry.
În 23 septembrie 1977, un Henry de 36 de ani ajunge în Pajişte, pe proprietatea Meadowlark a familiei Abshire din South Heaven, Michigan. Acolo îl vede Clare Anne Abshire, în vârstă de 6 ani, şi îl crede că e un călător în timp, apoi îi face rost de haine şi mâncare. Clare scrie într-un carnet 152 de date în care Henry spune că se vor întâlni în Pajişte. În adolescenţă, Clare se îndrăgosteşte de Henry. El declară că ea e soţia lui în toate timpurile din care călătoreşte. La 18 ani, Clare i se dăruieşte unui Henry de 41 de ani.
În 26 octombrie 1991, Clare, studentă la Şcoala Institutului de Artă, îl întâlneşte pe Henry la Biblioteca Newberry din Chicago. El nu o cunoaşte încă. Henry e bibliotecar şi are o relaţie complicată cu Ingrid Carmichel. Clare mai avusese doar o aventură cu Jan “Gomez” Gomolinski, iubitul colegei ei de cameră, Charisse Bonavant. Clare şi Henry încep o relaţie, iar de Crăciun merg la Meadowlark pentru ca Henry să îi cunoască pe părinţii ei, Lucille şi Philip, pe fratele Mark şi pe sora Alicia. Mark şi Alicia l-au mai văzut pe Henry dar nu îşi pot explica acest fapt. În 23 octombrie 1993, în ziua nunţii lor, Henry dispare, dar sinele său de 38 de ani îi ţine locul la ceremonie, ajutat de Gomez şi de un alt prieten, Ben Matteson. Ulterior, Clare şi Henry se căsătoresc la Primăria Chicago. În 1994, cu un ajutor din viitor, Henry şi Clare câştigă 8 milioane de dolari la loterie, ceea ce le permite să îşi cumpere o casă. În 11 martie 1996, Henry merge la doctorul genetician David Kendrick, pe care îl convinge de afecţiunea sa dându-i informaţii despre copilul pe care soţia lui, Nancy, urmează să îl nască. David studiază genele lui Henry şi face experimente pe şoareci. Între 1996 şi 2000, Clare pierde şase sarcini deoarece feţii suferă de crono-afecţiune, iar Henry îşi face vasectomie. Între timp, Charisse şi Gomez se căsătoresc şi au trei copii. Un Henry de 33 de ani apare şi o lasă pe Clare însărcinată, astfel că în 6 septembrie 2001 se naşte fetiţa lor, Alba.
În 2006, David găseşte un tratament pentru crono-afecţiuni, dar nu are efect asupra lui Henry din cauza vârstei sale. Deşi Clare nu e iniţial de acord, Henry îl lasă pe David să studieze ADN-ul Albei, care e tot o PCA (Persoană crono-afectată). Însă Alba adoră să călătorească în timp şi chiar controlează unde ajunge. În 28 iunie 2006, Henry nimereşte în Cuşca din bibliotecă, de unde nu poate ieşi, iar sinele său din prezent e nevoit să le spună adevărul colegilor de servici, Roberto, Matt şi Catherine. În 27 septembrie 2006, Henry revine dintr-o călătorie în ianuarie, iar picioarele îi sunt amputate deasupra gleznelor din cauza degerăturilor. În 18 decembrie 2006, Henry călătoreşte în 1994, în apartamentul lui Ingrid, la data la care aceasta se sinucide, învinuindu-l pe el. În 31 decembrie 2006, Clare organizează o petrecere cu familia şi prietenii lor. În acea noapte, Henry călătoreşte în 1984 şi ajunge în Pajişte în timpul sezonului de vânătoare, unde Mark îl împuşcă crezând că e un animal. Când revine în prezent, Henry moare.
Clare găseşte o scrisoare de la Henry în care el îşi ia rămas bun şi îi spune despre o călătorie recentă în viitorul ei îndepărtat. În 24 iulie 2053, la 82 de ani, Clare primeşte vizita mult aşteptată a lui Henry.
Lasă un răspuns