Pe neaşteptate, un înger

pe neasteptate, un inger

Autor: Jaime Bayly

Titlu original: Y de repente, un ángel

SPOILER ALERT! Dacă nu aţi citit cartea şi vreţi să o achiziţionaţi, o puteţi face de pe site-ul editurii Nemira sau din magazinul online Cărtureşti.

Rezumat:

Julián Beltrán este scriitor, are în jur de 45 de ani şi locuieşte singur în Lima, Perú, într-o casă neîngrijită şi invadată de insecte. De Andrea se îndrăgosteşte în librăria în care ea lucrează, după ce i se plânge că nu îşi găseşte cărţile pe rafturi, iar ea îi spune că acestea fuseseră vândute deja deoarece editura trimisese puţine exemplare. Ea îi declară că e unul din scriitorii ei preferaţi şi acceptă să iasă cu el la cină, devenind iubita lui. Când Andrea se trezeşte în pat cu un păianjen pe piept, îl obligă să angajeze o menajeră. Aşa ajunge Julián să o cunoască pe Mercedes Navarro Chacón, o femeie de 50 de ani, rotofeie şi energică. Mercedes, care toată viaţa ei fusese slujnică, îi face curat şi îl surprinde cu simplitatea ei.

Mercedes îi spune lui Julián că a fost vândută când avea 10 ani de mama ei, Petronila, unei familii la care a lucrat apoi timp de treizeci de ani. Ea a avut un singur iubit în tinereţe, Filomeno, care însă mai avea trei soţii şi doar a profitat de ea. Mercedes a fost concediată în urmă cu zece ani când stăpâna ei, Luz Clarita Castañeda del Orto, a fost părăsită de soţ. Julián îşi propune să o găsească pe Petronila, astfel că merge cu Mercedes la Luz Clarita pentru a afla din ce sat a cumpărat-o aceasta pe slujnică. Luz Clarita le spune că Mercedes e din Caraz. Julián dă apoi telefon poliţiei din Caraz încercând să afle unde stă Petronila şi e nevoit să îi trimită bani maiorului Julio Concha Fina pentru ca acesta să facă cercetările. După câteva zile, Julio o găseşte pe Petronila şi se oferă să îl conducă pe Julián la casa acesteia dacă doreşte. Julián o convinge pe Mercedes să meargă cu el pentru a-şi cunoaşte mama. În Caraz, Julián e oprit chiar de Julio deoarece conduce cu viteză. Maiorul acceptă alţi bani pentru a nu le da amendă, apoi îi duce la casa Petronilei. Petronila are peste 80 de ani şi e senilă, astfel că nu îşi recunoaşte fiica. De asemenea, nu ştie nici ce s-a întâmplat cu ceilalţi copii ai ei. Mercedes decide să rămână cu Petronila.

Întors la Lima şi inspirat de generozitatea cu care Mercedes şi-a iertat mama, Julián decide să se împace cu părinţii săi, cu care nu mai vorbise de zece ani. Provenind dintr-o familie bogată, Julián nu a dus lipsă de nimic în tinereţe. În timpul unui masterat la Barcelona, iubita lui, Daniela, a rămas însărcinată, iar el a convins-o să avorteze, o decizie pe care o regretă în prezent. Singura slujbă pe care a avut-o Julián a fost de jurnalist şi i-a fost obţinută de tatăl său, care a apelat la Aurelio Martínez de la Guerra, directorul ziarului ”La Nación”. Însă după un timp, a fost concediat când i-a trimis din greşeală un e-mail indecent Anei Pereira, şefa editorialiştilor, în loc să i-l trimită iubitei sale de la ziar, Jazmín. Înainte de a se îmbolnăvi, bunicul lui Julián din partea tatălui a făcut un testament prin care jumătate din avere îi era lăsată lui Julián şi surorii lui, Gabriela, şi cealaltă jumătate părinţilor lui Julián. Însă, când bunicul a murit, s-a descoperit un testament mai recent prin care toată averea îi revenea tatălui lui Julián, ceea ce dovedeşte că tatăl a profitat de senilitatea bătrânului. La momentul respectiv, Gabriela era deja căsătorită şi stabilită în Montréal, Canada, şi nu mai ţinea legătura cu părinţii pe care nici nu i-a invitat la nunta ei. Gabriela i-a mărturisit lui Julián, chiar în timpul nunţii, că tatăl lor abuzase de ea în adolescenţă, iar mama lor nu făcuse nimic în privinţa asta. Părinţii lor au negat atât acuzaţiile de abuz, cât şi pe cele legate de modificarea testamentului, însă Julián a decis atunci să nu le mai vorbească niciodată.

Julián află că tatăl său e bolnav de cancer şi nu mai are mult de trăit, astfel că merge să îl vadă. Prima vizită se termină cu o ceartă legată de avere, însă Julián nu poate să îşi lase tatăl să moară fără să se împace cu el, iar la înmormântare îşi cere scuze pentru perioada în care nu le-a vorbit părinţilor.

Casa lui Julián ajunge din nou murdară. Fiindu-i dor de Mercedes, căreia îi datorează împăcarea cu tatăl lui, el merge în vizită în Caraz şi descoperă că ea e fericită alături de Petronila şi de Julio, noul ei iubit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: