Secretul reginei

secretul reginei

Autor: Victoria Lamb

Titlu original: The Queen’s Secret

SPOILER ALERT! Dacă nu aţi citit cartea şi vreţi să o achiziţionaţi, o puteţi face de pe site-ul editurii Litera sau din magazinul online Cărtureşti.

Rezumat:

În iulie 1575, regina Elisabeta I a Angliei, în vârstă de 42 de ani, merge în vizită la castelul Kenilworth din Warwickshire, aparţinându-i lui Robert Dudley, contele de Leicester şi iubitul ei. Elisabeta e însoţită de întreaga curte regală. Robert organizează o serie de festivităţi pentru a o distra pe regină, dar şi pentru a o convinge să se căsătorească cu el. Deşi are o relaţie cu Robert de mulţi ani, Elisabeta nu îşi doreşte să împartă puterea cu el. Ea este supranumită de popor Regina-Fecioară.

Printre curteni se află şi Lucy Morgan, o tânără maură în vârstă de 15 ani, cântăreaţă şi dansatoare la curte. La sosirea la castel, Lucy îl cunoaşte pe Thomas “Tom” Black, grăjdar la Kenilworth, care e şi el maur. Ea îl întâlneşte apoi pe jupânul Goodluck, tutorele ei, cel care a crescut-o după ce părinţii ei au murit. Goodluck este spion şi, împreună cu echipa lui formată din John Twist, Ned şi Sos, a fost angajat de către Francis Walsingham, căpetenia iscoadelor reginei, pentru a deconspira un posibil atac asupra Elisabetei. Ei bănuiesc că un italian poreclit “Ursul” încearcă să o asasineze pe regină. Dintre circarii aflaţi în incinta castelului se remarcă un îmblânzitor de urşi italian, a cărui ursoaică scapă şi se opreşte la câţiva metri de Tom şi Lucy. Robert vede scena, apoi îi propune lui Lucy, pe care o mai auzise, să cânte singură pentru Elisabeta, dar şi să ia lecţii de călărie de la Tom pentru a putea face parte din alaiul reginei. Robert are o aventură cu Lettice Knollys, contesă de Essex şi una din doamnele reginei. Mama ei fusese Catherine Carey, fiică nelegitimă a regelui Henric şi soră vitregă cu Elisabeta. Lettice profită de faptul că Walter, soţul ei, e plecat în Irlanda. Elisabeta află despre relaţie şi se poartă tot mai urât cu Lettice. Lettice este avertizată şi de tânărul Philip “Pip” Sidney, fiul lui Mary Sidney, care e sora lui Robert şi una din doamnele reginei. Robert apelează la Lucy să îi ducă mesajele către Lettice. La rândul ei, Elisabeta îi cere lui Lucy să îi spioneze pe cei doi îndrăgostiţi.

Francis îi cere lui Goodluck să îl ţină sub supraveghere pe Petruccio Massetti. Petruccio e un italian care îi salvase familia lui Francis în urmă cu trei ani în Paris, când catolicii ucideau protestanţi, iar acum venise la Kenilworth pentru a o cunoaşte pe Elisabeta. Într-o seară, Lucy trece pe lângă cortul unor italieni şi este urmărită de aceştia, dar scapă de ei. Goodluck percheziţionează casa lui Petruccio şi găseşte un fragment dintr-un inel de chei. Tot atunci, un alt italian, Alfonso, vine să ceară mai mult aur. La cererea lui Lettice, Lucy o însoţeşte într-una din întâlnirile nocturne cu Robert la grajduri. Încercând să scape de avansurile lui Tom, Lucy fuge afară, unde îl vede pe îmblânzitorul de urşi întâlnindu-se cu un alt bărbat. Goodluck este chemat să analizeze cadavrul scos din lac al lui Malcolm Drury, unul din oamenii intendentului. El crede că Petruccio l-a otrăvit pe Malcolm şi i-a furat cheile de la castel. Goodluck află de existenţa unei vechi pivniţe, care are o trapă din tavan şi duce la apartamentele reginei, şi îi spune lui Lucy despre ea. Apoi, îi urmăreşte în pădure pe acrobaţii italieni şi pe îmblânzitorul de urşi, dar e prins şi torturat. Italienii îl omoară pe Petruccio, complicele lor.

Lettice rămâne gravidă cu Robert, dar se otrăveşte şi pierde copilul. După ce Elisabeta îi refuză categoric cererea în căsătorie, Robert se întoarce la Lettice. Lucy îi cântă reginei melodia compusă de Robert, dar la final e o lovită de aceasta deoarece refuză să îi trădeze pe Robert şi pe Lettice. Will Shakespeare, un băiat de 11 ani pe care Lucy îl cunoscuse la castel, o conduce departe de mulţime. Lucy află despre dispariţia lui Goodluck şi apelează la Tom deoarece îşi dă seama că Elisabeta e în pericol. Lucy şi Tom pătrund în pivniţă, unde sunt atacaţi de îmblânzitorul de urşi şi de ursoaica lui. Lucy ajunge până la încăperile reginei şi se luptă cu asasina italiancă, dar e rănită grav. Mary o apără pe Elisabeta, iar lady Helena Snakenborg, cealaltă doamnă a Elisabetei, o loveşte pe italiancă cu un sfeşnic, omorând-o. Când îşi revine, Lucy fuge înapoi la Tom, dar îl găseşte mort.

La întoarcerea în Londra, Lucy şi Robert fac parte din alaiul reginei. Lettice fusese trimisă acasă. Goodluck, care scăpase de italieni, apare deghizat în cerşetor pentru a-şi lua rămas bun de la Lucy.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: