Pierre şi Jean

pierre si jean

Autor: Guy de Maupassant

Titlu original: Pierre et Jean

SPOILER ALERT! Dacă nu aţi citit cartea şi vreţi să o achiziţionaţi, o puteţi face de pe site-ul editurii Litera sau din magazinele online Cartepedia & Cărtureşti.

Rezumat:

În anii 1880, în portul Le Havre, Franţa, trăiesc Gérôme şi Louise Roland împreună cu cei doi fii ai lor, Pierre şi Jean. Gérôme fusese bijutier la Paris, dar renunţase la afacere pentru a se dedica pasiunii sale pentru navigaţie, astfel că, după mutarea în port, îşi cumpără un vas numit ”Perla” şi, alături de marinarul Papagris şi de amicul său, căpitanul Beausire, merge frecvent la pescuit. Pierre are 30 de ani şi devine doctor după ce încearcă mai multe domenii de studii, iar Jean are 25 de ani şi devine avocat. Cei doi fraţi revin acasă după terminarea studiilor la Paris. Familia Roland e adesea vizitată de doamna Rosémilly, o văduvă în vârstă de 23 de ani, pentru atenţia căreia Pierre şi Jean sunt mereu în concurenţă.

Într-o zi, domnul Lecanu, notarul lui Gérôme, le aduce vestea moştenirii primite de Jean după moartea lui Léon Maréchal, un vechi prieten al familiei. Gérôme e extrem de fericit pentru banii primiţi de băiatul său, iar Jean acceptă moştenirea care îl face un om bogat. Pierre, însă, începe să îşi pună întrebări legate de motivul pentru care Jean a fost ales moştenitor. Léon intrase în viaţa familiei Roland în anul 1858. Deşi nu se cunoşteau încă foarte bine, i-a ajutat când Pierre a făcut scarlatină la vârsta de trei ani, iar apoi a fost apropiat de familie când s-a născut Jean. De-a lungul timpului, el s-a purtat frumos cu ambii băieţi, invitându-i mereu la masă, mai ales după ce părinţii lor s-au mutat din Paris şi au întrerupt legătura cu el. Léon l-a ajutat pe Pierre cu bani în timpul facultăţii, fără să aştepte să îi primească înapoi.

Pierre merge în vizită la prietenul său, farmacistul Marowsko, un refugiat polonez pe care îl cunoscuse la Paris şi care îl urmase în Le Havre sperând ca tânărul doctor să îi facă rost de clienţi. Pierre îi povesteşte despre moştenire, iar Marowsko afirmă că situaţia nu va face o impresie bună. Tânărul merge apoi la berărie, la o fată care lucrează acolo şi cu care îşi petrece uneori serile, şi îi spune şi ei despre moştenire, iar fata face un comentariu legat de faptul că cei doi fraţi nu seamănă fizic, lucru care îl enervează pe Pierre. Deşi iniţial nu s-a gândit că ar fi posibil, el începe să creadă tot mai mult că Jean e fiul lui Léon. Deşi nu are bani, Pierre îşi caută o locuinţă unde să îşi poată deschide un cabinet medical, dar descoperă cu uimire că Jean şi Louise închiriaseră deja casa pe care o dorea el. Amintindu-şi de un portret de-al lui Léon din tinereţea acestuia, Pierre o pune pe Louise să îl caute. Portretul îi confirmă că există o mare asemănare fizică între Léon şi Jean. Pierre nu spune nimic nimănui din familie, însă o învinuieşte pe Louise pentru întreaga situaţie, astfel că începe să se poarte din ce în ce mai urât cu ea.

Familia Roland, împreună cu Rosémilly şi Beausire, pleacă într-o excursie de o zi la Saint-Jouin. Acolo, merg cu toţii la pescuit de creveţi, iar Jean şi Rosémilly se îndepărtează de grup. El o cere în căsătorie, iar ea acceptă. În acea seară, după ce Beausire se retrage la casa lui, grupul merge la noua casă a lui Jean pentru inaugurare. În timp ce Gérôme o conduce acasă pe Rosémilly, Pierre şi Jean rămân să discute în salon, iar Louise merge într-o încăpere alăturată pentru a aranja nişte lucruri. Pierre îi spune adevărul lui Jean, iar Louise aude tot. După plecarea lui Pierre, Louise îi mărturiseşte lui Jean că Léon a fost singurul bărbat pe care l-a iubit. Spre deosebire de Pierre, Jean se arată înţelegător cu mama lui.

Jean are ideea de a-i propune lui Pierre să candideze pentru postul de doctor al vasului ”Lorena”. Vasul urmează să navigheze spre New York. Postul este greu de obţinut, dar Pierre apelează la profesorii săi din facultate pentru recomandări, iar Gérôme apelează la cunoştinţele sale. Pierre obţine postul şi pleacă pe mare, lăsându-şi în urmă familia de care oricum nu se mai simte apropiat. Înainte de îmbarcare, Pierre îl vizitează pe Marowsko, singurul care îi regretă plecarea, dar care îl şi acuză de trădare deoarece e convins că afacerea lui va da faliment fără ajutorul doctorului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: