
Autor: John Grisham
SPOILER ALERT! Dacă nu aţi citit cartea şi vreţi să o achiziţionaţi, o puteţi face din magazinul online Cărtureşti.
Rezumat:
Joel Backman are o firmă de avocatură în Washington D.C. alături de partenerii săi principali, Carl Pratt şi Kim Bolling. Printre clienţii săi se numără trei programatori pakistanezi, Safi Mirza, Fazal Sharif şi Farooq Khan, care descoperă în ianuarie 1996 o reţea de nouă sateliţi, pe care o denumesc Neptune. Aceştia creează JAM, un program cu care controlează sateliţii, iar în 1998 apelează la Joel pentru a intermedia vânzarea programului. Cu ajutorul lui Jacy Hubbard, partener la firmă şi fost senator, Joel încearcă să vândă JAM, dar afacerea e descoperită de FBI (Federal Bureau of Investigation). Când Jacy e ucis, Joel pledează vinovat şi e condamnat la douăzeci de ani de închisoare. Pakistanezii sunt şi ei ucişi.
Teddy Maynard, directorul CIA (Central Intelligence Agency), îi cere preşedintelui Arthur Morgan, în una din ultimele sale zile la Casa Albă, să îl graţieze pe Joel Backman după doar şase ani de închisoare. Scopul lui Teddy este să îl scoată pe Joel din Statele Unite şi să îi facă publică locaţia pentru a vedea cine îl va ucide. Arthur, în prezenţa lui Robert Critz, prietenul şi consilierul său, acceptă graţierea. Joel, care are acum 52 de ani, este scos din închisoare şi dus în Treviso, Italia, unde primeşte un nou nume, Marco Lazzeri. Luigi, agentul care îl supraveghează, îl cazează la un hotel şi îi angajează un meditator de italiană, pe nume Ermanno. Sugerând ca au fost descoperiţi, Luigi îl duce pe Joel în Bologna, unde îl cazează iniţial tot la un hotel, apoi îl mută într-un apartament supravegheat. Între timp, lui Robert i se oferă bani în schimbul locaţiei lui Joel, iar el apelează la contactele sale de la CIA. Teddy află şi, împotriva regulii de a nu ucide americani, înscenează un accident de maşină în care Robert moare.
Luigi o angajează pe Francesca Ferro, profesoară de italiană şi ghid turistic, pentru lecţii suplimentare. Împreună cu Francesca, Joel explorează Bologna şi îşi perfecţionează italiana. Singur, învaţă să se ascundă pe străzi pentru a nu fi urmărit. Într-o zi, reuşeşte să ia trenul până la Milano şi să ajungă pe aeroportul Malpensa, unde îşi alege trei persoane cărora le spune că şi-a pierdut paşaportul şi le oferă câte un plic cu o presupusă felicitare pentru tatăl său. Dintre cele trei persoane, doamna Ruby Ausberry e cea care acceptă să îi expedieze plicul când ajunge în Statele Unite. Plicul ajunge la Neal Backman, avocat, singurul din cei trei copii ai lui Joel care mai ţine legătura cu el. Urmând instrucţiunile primite, Neal îi trimite tatălui său un telefon şi bani pe adresa lui Rudolph Viscovitch, un american pe care Joel îl cunoaşte într-un bar din Bologna. Cu ajutorul telefonului, Joel poate comunica cu Neal prin e-mailuri.
Deşi noul preşedinte al Statelor Unite îl demite pe Teddy, acesta dezvăluie locaţia lui Joel. Israelul îşi trimite agenţii Mossad, China îl trimite pe Sammy Tin, cel care l-a omorât pe Jacy, iar Arabia Saudită îl trimite pe domnul Elya. Chiar şi agenţii FBI îl descoperă pe Joel. În timpul unei diversiuni, agenţii CIA îi fură telefonul, moment în care Joel decide să dispară. Francesca îl ajută, vopsindu-i părul şi dându-i paşaportul lui Giovanni, soţul ei care e pe moarte. Joel ajunge la banca din Zurich, Elveţia, unde se află cele patru discuri cu JAM şi banii săi, din care îi transferă o parte lui Neal. Apoi, se întoarce în Washington şi apelează la Carl pentru a-l contacta pe senatorul Ira Clayburn, care îl duce la maiorul Wes Roland, directorul DIA (Defense Intelligence Agency). Joel îi dă lui Wes discurile şi îi spune că Neptune aparţine Chinei, că el a vândut JAM Arabiei Saudite pentru 100 milioane de dolari, din care 1 milion de dolari a fost comisionul lui, şi că înţelegerea a căzut când s-a implicat FBI-ul. Apoi, îi acordă un interviu jurnalistului Dan Sandberg de la ”The Washington Post”, în care declară că îşi reia activitatea de broker.
În realitate, Joel îşi ia rămas bun de la Neal şi familia lui, soţia Lisa şi fetiţa Carrie, în vârstă de doi ani, şi îi roagă să aibă grijă de mama lui, Lydia Backman. Joel se întoarce în Bologna pentru a fi cu Francesca.
Lasă un răspuns