Cărţile Cristinei

Autor: Éric-Emmanuel Schmitt

Titlu original: Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran

Seria: Le Cycle de l’invisible #2

Recenzie:

În cea de-a doua carte a „Ciclului invizibilului”, autorul ni-l prezintă pe Moise, un băiat evreu de unsprezece ani, crescut doar de tată într-un apartament din Paris. Moise ştie de la tatăl său că mama l-a părăsit când era mic, luându-l cu ea pe fratele mai mare, Popol. Şi dacă durerea de a fi abandonat de mamă nu era de ajuns, băiatul trăieşte în umbra lui Popol, cu care tatăl îl compară mereu.

Moise e un copil maturizat înainte de vreme. Îşi strânge bani, chiar fură, pentru a merge la prostituate. Şi totuşi, nu e un copil rău, ci unul căruia îi lipseşte o figură paternă, pe care o găseşte în domnul Ibrahim, proprietarul „arab” al băcăniei de pe stradă. Alături de Ibrahim învaţă să zâmbească, să călătorească, să danseze, lucruri pe care ar fi trebuit să le înveţe în familie.

„Omul a fost mai întâi mineral, apoi vegetal, apoi animal – nu poate uita că este animal, adesea este ispitit să redevină animal –, apoi a fost om înzestrat cu o conştiinţă, raţiune, credinţă. Îţi imaginezi drumul parcurs de la stadiul de pulbere până azi? Iar mai târziu, când îţi vei depăşi condiţia de om, vei deveni un înger. S-a terminat cu legătura ta cu pământul. Când dansezi, ai intuiţia acestei stări.”

Într-un foarte scurt roman, suntem martori la crearea unui destin. Accentul e pus pe găsirea unui echilibru: frumuseţea vieţii trebuie descoperită, în timp ce durerile trebuie depăşite. Mi-a plăcut înţelepciunea lui Ibrahim şi felul în care l-a ghidat pe Moise în viaţă. Căci, cu siguranţă, ecoul cuvintelor sale va răsuna mult timp după ce le-a rostit.

Nota mea pe Goodreads:

Dacă v-a plăcut recenzia mea, puteţi achiziţiona cartea de pe site-ul editurii Humanitas sau din magazinele online Bookzone, Cartepedia, Cărtureşti & Libris.

Despre autor:

Éric-Emmanuel Schmitt s-a născut în 28 martie 1960, în Sainte-Foy-lès-Lyon, Franţa, într-o familie de profesori de educaţie fizică şi sport. Însă interesele sale academice s-au îndreptat spre filosofie, în care şi-a luat doctoratul în anul 1987, iar cariera sa de scriitor a debutat în anul 1991 cu piesa de teatru „Noaptea de la Valognes”, devenind rapid un nume important în branşă.

Din opera lui, amintesc romanele „Secta Egoiştilor” („La Secte des égoïstes”, 1994), „Evanghelia după Pilat” („L’Évangile selon Pilate”, 2000), „Adolf H. Două vieți” („La part de l’autre”, 2001), „Pe când eram o operă de artă” („Lorsque j’étais une oeuvre d’art”, 2002), „Viaţa mea cu Mozart” („Ma vie avec Mozart”, 2005), „Ulysse from Bagdad” (2008, netradus în română), „Femeia în faţa oglinzii” („La Femme au miroir”, 2011), „Les Perroquets de la place d’Arezzo” (2013,  netradus în română), „Elixirul dragostei” („L’Élixir d’amour”, 2014), „Otrava iubirii” („Le poison d’amour”, 2014), „Noaptea de foc” („La nuit de feu”, 2015), „Omul care vedea dincolo de chipuri” („L’Homme qui voyait à travers les visages”, 2016), „Jurnalul unei iubiri pierdute” („Journal d’un amour perdu”, 2019), „Provocarea Ierusalimului” („Le Défi de Jérusalem”, 2023); cele opt naraţiuni din „Ciclul invizibilului” („Le Cycle de l’invisible”): „Milarepa” (1997), „Domnul Ibrahim şi florile din Coran” (2001), „Oscar şi Tanti Roz” (2002, recenzie), „Copilul lui Noe” (2003, recenzie), „Le Sumo qui ne pouvait pas grossir” (2009, netradus în română), „Les Dix Enfants que madame Ming n’a jamais eus” (2012, netradus în română), „Doamna Pylinska şi secretul lui Chopin” („Madame Pylinska et le Secret de Chopin”, 2018), „Félix şi izvorul invizibil” („Félix et la source invisible”, 2019); volumele de povestiri: „Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri” („Odette Toulemonde et autres histoires”, 2006), „Visătoarea din Ostende” („La Rêveuse d’Ostende”, 2007), „Concert în memoria unui înger” („Concerto à la mémoire d’un ange, 2010), „Cei doi domni din Bruxelles” („Les Deux Messieurs de Bruxelles, 2012), „Răzbunarea iertării” („La vengeance du pardon”, 2017); seria „Străbătând secolele” („Traversée des temps”): „Paradisuri pierdute” („Paradis perdus”, 2021), „Poarta cerului” („La porte du ciel”, 2021), „Soare întunecat” („Soleil sombre”, 2022), „La lumière du bonheur” (2024, netradus încă).

Autorul are şi o serie de povestiri pentru copii, numită „Poveştile bufniţei” („Les Contes de la Chouette”): „Pisoiul care se temea de orice” („Le Chaton qui avait peur de tout”), „Insula Libertăţii” („L’Île de la Liberté”), „Elefantul care nu respecta nimic” („L’éléphant qui ne respectait rien”), „Ursul care voia sa fie fericit” („L’ours qui voulait être heureux”).

De-a lungul anilor a primit o mulţime de premii, atât pentru piesele, cât şi pentru romanele şi nuvelele sale. Din anul 2002, locuieşte în Brussels, Belgia, iar din 2008 are şi cetăţenie belgiană.

Dacă doriţi să achiziţionaţi cărţile lui Éric-Emmanuel Schmitt, vă recomand următoarele edituri şi magazine online: Bookzone, Cartepedia, Cărtureşti, Librex, Libris & Humanitas.