Mesaj de departe

mesaj de departe

Autor: Nicholas Sparks

Titlu original: Message in a Bottle

Recenzie:

La a doua întâlnire cu autorul, am ales o carte de la începuturile lui ca scriitor. Şi, coincidenţă sau nu, la fel ca în „Respiraţie în doi”, scrisorile constituie un element foarte important al acţiunii. De data aceasta, e vorba despre scrisori trimise pe mare, captive în sticluţe.

După un prolog în care naratorul povesteşte despre călătoria pe mare a sticlelor cu mesaje, informaţii foarte interesante de altfel, cartea debutează cu finalul poveştii, când Theresa Osborne revine pe plaja din Cape Cod, acolo unde a început totul în urmă cu un an şi jumătate, şi rememorează ce a trăit în timpul acesta.

Theresa e jurnalistă în Boston, are un fiu şi e divorţată. Când descoperă o sticlă pe plajă cu o sfâşietoare scrisoare de dragoste în interior, se lasă convinsă de prietena ei să o publice. Aşa descoperă că mai există şi alte scrisori, ale aceluiaşi autor, pe nume Garrett, şi porneşte o investigaţie personală pentru a afla cine e el.

„Într-o lume pe care rar o înţeleg, există vânturi ale destinului care suflă când ne aşteptăm noi cel mai puţin. Uneori sunt rafale ce bat cu furia unui uragan, alteori abia ating obrazul cuiva. Dar nu putem contesta aceste vânturi pentru că aduc, aşa cum fac adesea, un viitor ce nu poate fi ignorat.”

„Nu ştiu dacă spiritele bântuie lumea, dar, chiar şi aşa, îţi voi simţi prezenţa oriunde. Când ascult oceanul, vor fi şoaptele tale; când văd un apus impresionant, va fi imaginea ta pe cer.”

Mi-a plăcut mult subiectul, în special misterul care înconjoară mesajele din sticle, aruncate în valuri, neştiind dacă vor fi vreodată găsite de cineva. Pentru mine a fost o lectură numai bună în vacanţă la mare, pe plajă. Cartea a fost ecranizată în anul 1999, cu o distribuţie de excepţie: Kevin Costner, Robin Wright Penn şi Paul Newman. Nu am văzut încă filmul, dar cu siguranţă va urma.

Nota mea pe Goodreads:

⭐⭐⭐⭐

Dacă v-a plăcut recenzia mea, puteţi achiziţiona cartea de pe site-ul editurii Litera sau din magazinele online Bookzone, Cartepedia, Cărtureşti (varianta în engleză), Librex & Libris.

Despre autor:

Nicholas Charles Sparks s-a născut la data de 31 decembrie 1965, în Omaha, Nebraska, și este autorul a peste douăzeci de bestsellere, scenarist și producător de filme. După două romane nepublicate, „The Passing” (1985) și „The Royal Murders” (1989), și-a făcut debutul literar cu o carte de non-ficțiune, „Wokini: A Lakota Journey to Happiness and Self-Understanding”, scrisă în colaborare cu Billy Mills, un atlet olimpic de renume. Apoi, cu un avans de 1 milion de dolari, a dat lovitura cu „Jurnalul unei iubiri” („The Notebook”, 1996), romanul care a stat 56 de săptămâni în topul de bestsellere „The New York Times” și a fost ecranizat cu mare succes în 2004. Dintre romanele sale cele mai apreciate menționez „Mesaj de departe” (1998), „O plimbare de neuitat” („A Walk to Remember”, 1999), „Accidentul” („A Bend in the Road”, 2001), „The Wedding” (2003), „Miracolul” („True Believer”, 2005), „Dragă John” („Dear John”, 2006), „Talismanul norocos” („The Lucky One”, 2008), „Ultimul cântec” („The Last Song”, 2009), „Cel mai de preț cadou” („The Best of Me”, 2011), „Cel mai lung drum” („The Longest Ride”, 2013), „Privește-mă” („See Me”, 2015), „Pas în doi” („The by Two”, 2016), „Respirație în doi” (2018, recenzie), „Întoarcerea acasă” („The Return”, 2020), „Dorința” („The Wish”, 2021), „Tărâmul minunilor” („Dreamland”, 2022). Unsprezece dintre romanele sale au fost transformate în filme. În prezent, trăiește în New Bern, North Carolina, și continuă să scrie. În anul 2015, a divorțat de soția sa, Cathy Cote, după 25 de ani de căsnicie. Fostul cuplu are cinci copii.

Dacă doriţi să achiziţionaţi cărţile lui Nicholas Sparks, vă recomand următoarele edituri şi magazine online: Bookzone, Cartepedia, CărtureştiLibrexLibris & Litera.

Articole similare

Lasă un comentariu