Trei într-un pat

trei intr-un pat

Autor: Catherine Alliott

Titlu original: A Crowded Marriage

Recenzie:

Cu un titlu care te poate duce departe de acţiunea propriu-zisă a cărţii,  „Trei într-un pat” este de fapt o comedie foarte drăguţă. Traducerea mot à mot a titlului ar fi fost mai potrivită, în opinia mea, dar poate nu ar fi fost atât de „atractivă”.

Imogen Cameron e o pictoriţă necunoscută, provenită dintr-o familie de artişti şi orăşeancă get-beget. Ea şi soţul ei, Alex, împreună cu fiul lor de nouă ani, Rufus, locuiesc într-o frumoasă casă din cartierul londonez Putney. Alex lucrează la o firmă de fuziuni şi achiziţii, fiind ocupat cu numeroase cine de afaceri şi prea puţin preocupat de educaţia lui Rufus. De altfel, Alex mai are două fiice adolescente din căsnicia lui anterioară, pe care le vede extrem de rar deoarece fosta lui soţie se mutase în Statele Unite după divorţ. Motivul divorţului fusese aventura dintre Alex şi prietena lui, Eleanor, căsătorită la rândul ei cu Piers Latimer, cu care are patru copii. Apoi, Eleanor se mutase cu familia la Stockley, un vast domeniu aparţinând Latimerilor, iar Imogen avusese loc să îl cucerească pe Alex, de care era îndrăgostită de când o angajase ca secretară.

Viaţa lui Imogen ia o întorsătură neaşteptată când Alex o anunţă că au mari probleme financiare şi că singura variantă pentru ei e să se mute într-o căsuţă de la marginea domeniului Stockley, prin bunăvoinţa lui Eleanor. Aproape de fosta amantă, Imogen trebuie să fie mereu cu ochii în patru, încercând în acelaşi timp să se adapteze la viaţa de la sat şi să îl integreze pe Rufus într-o comunitate care nu pare foarte primitoare, în timp ce Alex e mai absent ca oricând, sub pretextul că face naveta până în Londra.

Situaţiile comice vin una după alta, începând cu o petrecere neplanificată, o vacă răsturnată, o găină moartă, un iepure sălbatic (da, mult umor e din cauza animalelor de la ţară 🙂 ) şi multe altele. Pentru mine, cartea şi-a atins scopul, chiar am râs. Dar nu a fost doar atât.

„Mă întrebam în sinea mea dacă era drept ca ea să cauzeze atâta durere în jurul ei, doar ca să poată să se simtă împlinită. Oare aveam toți un asemenea drept monstruos și divin de-a fi fericiți? Oare era mai sus în ierarhia fericirilor decât datoria față de cei iubiți, compasiunea și loialitatea? Nu eram sigură.”

Trecând de comedie, aceasta este şi o carte despre relaţii şi despre ce înseamnă să înşeli sau să fii înşelat, dar şi despre cum te poţi regăsi pe tine şi fericirea ta.

Nota mea pe Goodreads:

⭐⭐⭐⭐⭐

Dacă v-a plăcut recenzia mea, puteţi achiziţiona cartea din magazinul online Cărtureşti.

Despre autor:

Catherine Alliott este o scriitoare britanică, care spune că şi-a început cariera dintr-un accident, scriind de plictiseală într-un caiet în timpul job-ului de la momentul respectiv. Aşa aluat naştere primul ei roman, „The Old Girl Network”, publicat în anul 1994. Acum e o autoare consacrată de chick-lit, iar personajele ei principale sunt femei în toate stadiile de vârstă, influenţate evident de propriile ei experienţe. În limba română au fost traduse „Nu-s genul ăsta de fată” („Not That Kind of Girl”, 2005), „Trei într-un pat” (2006) şi „Viaţa secretă a lui Evie Hamilton” („The Secret Life of Evie Hamilton”, 2009).

Dacă doriţi să achiziţionaţi cărţile lui Catherine Alliott, vă recomand următoarele magazine online: CărtureştiLibris.

Articole similare

Lasă un comentariu