It Only Happens in the Movies

it only happens in the movies

Autor: Holly Bourne

Recenzie:

Deși la prima vedere pare o banală poveste de iubire între doi adolescenți, cartea aceasta m-a surprins plăcut prin analiza atentă și obiectivă asupra relațiilor în general, făcând mereu paralelă între ce vedem în filmele romantice și cum e de fapt în viața reală. Dialogurile mi s-au părut sincere, faptele credibile, iar deznodământul rupt din realitate.

Audrey Winters e în ultimul an de liceu într-un oraș din Anglia. Ea încă suferă după despărțirea de colegul ei, Milo, și chiar renunță la cursul de actorie pentru a-l evita, deși e o actriță foarte talentată. Acasă, se confruntă cu stările depresive ale mamei ei, care nu își revenise după divorț. Paul, tatăl lui Audrey, are deja o nouă familie – o soție și doi bebeluși gemeni –, iar Dougie, fratele mai mare al lui Audrey, e plecat la universitate. Pentru a evada din cotidian, Audrey se angajează la cinematograful Flicker, unde îl întâlnește pe Harry Lipton, băiatul care frânge inimile tuturor fetelor și despre care primește avertizări de la toți cei care îl cunosc. Însă Audrey și Harry descoperă că au ceva în comun: iubirea pentru filme. Astfel, conexiunea lor nu e doar fizică, dar va fi oare de ajuns pentru ca relația lor să reziste sau se va distruge la fel ca toate celelalte relații din jurul lui Audrey?

Audrey e cinică și nu mai cade pradă oricărui băiat cu replici ieftine. Mi-a plăcut mult de ea, e mai matură decât alte fete de vârsta ei și mi-am dorit foarte tare să își găsească finalul fericit. Doar că, în viața reală, nu prea avem parte de finaluri, nu? Orice are o continuare atât timp cât trăim, iar acesta este un neajuns al filmelor, care se termină prea repede, lăsându-ne adesea cu idei greșite. Cu toții știm că filmele romantice au de obicei același parcurs: încep cu un el și o ea care se întâlnesc dintr-o întâmplare, descoperă ce au în comun și se îndrăgostesc; cândva după jumătatea filmului, relația lor întâmpină dificultăți și îndrăgostiții se despart; spre final, toate încurcăturile se lămuresc, iubiții se regăsesc, iar filmul se termină cu happy-end. Dar nimeni nu ne arată ce se întâmplă după căsătorie, când apar certurile, monotonia sau, pur și simplu, dorința de a cunoaște pe altcineva.

Deși aceasta e o carte YA, pe care cu siguranță i-o voi recomanda fiicei mele în viitor, mi s-a părut suficient de bine dezvoltată pentru a fi apreciată și de cititori mai maturi.

Nota mea pe Goodreads:

⭐⭐⭐⭐⭐

Dacă v-a plăcut recenzia mea, puteţi achiziţiona cartea din magazinele online Cărtureşti & Libris.

Despre autor:

Holly Bourne e o scriitoare britanică și fostă jurnalistă, cunoscută pentru succesul cărților sale pentru adolescenți. Subiectele poveștilor sale sunt inspirate din munca ei de consilier pentru tineri în cadrul organizațiilor cu care colaborează. Holly și-a făcut debutul în 2013 cu romanul YA ”Soulmates”, publicat de Usborne. I-au urmat ”The Manifesto on How to be Interesting” (2014), seria ”Spinster Club” (parțial tradusă și la noi) – ”Acum sunt normală?” (”Am I Normal Yet?”, 2015), ”Ce-ar trebui să facă o fată?” (”What’s a Girl Gotta Do?”, 2016), ”Cât de greu e să iubești?” (”How Hard Can Love Be?”, 2016) și ”…And a Happy New Year?” (2016) -, ”It Only Happens in the Movies” (2017), ”Are We All Lemmings and Snowflakes?” (2018), ”The Places I’ve Cried in Public” (2019), nuvela ”What Magic is This?” (2019), ”The Yearbook” (2021), ”Girl Friends” (2022) și ”When We Were Friends” (2022). În 2018, a contribuit la romanul ”Floored”, alături de alte șase scriitoare. Cărțile lui Holly Bourne sunt foarte vândute și apreciate, ele tratând în principal iubirea adolescentină, bolile mentale, sexismul și alte subiecte din viețile tinerilor. Totuși, odată cu trecerea pragului de 30 de ani, Holly a început să scrie și ficțiune adultă, publicând ”How Do You Like Me Now?” în 2018 și ”Pretending” în 2020.

Dacă doriţi să achiziţionaţi cărţile lui Holly Bourne, vă recomand următoarele magazine online: Bookzone, Cartepedia, Cărtureşti & Libris.

Articole similare

Lasă un comentariu