Cronicile din Narnia: Şifonierul, Leul şi Vrăjitoarea

cronicile din narnia: sifonierul, leul si vrajitoarea

Autor: C.S. Lewis

Titlu original: The Lion, the Witch and the Wardrobe

Seria: The Chronicles of Narnia #2

Rezumat:

Peter, Susan, Edmund şi Lucy Pevensie sunt trimişi de părinţii lor să locuiască în casa Profesorului Digory Kirke, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acolo, Lucy descoperă şifonierul prin care se poate trece în Narnia. Ea ajunge la Felinar şi îl întâlneşte pe Faunul Tumnus, care o invită în peştera lui şi îi spune că, de când Jadis, Vrăjitoarea Albă, e Regină în Narnia, toate vietăţile trăiesc în teroare şi e mereu iarnă, dar fără Crăciun. Există o profeţie conform căreia patru oameni vor încheia domnia Vrăjitoarei. Tumnus vrea să i-o predea pe Lucy lui Jadis, dar se răzgândeşte şi o conduce la Felinar, iar ea se întoarce acasă. Deşi în Narnia trecuseră câteva ore, Lucy nu lipsise deloc, iar fraţii ei nu îi cred povestea.

Într-o zi, în timp ce se joacă de-a v-aţi ascunselea, Lucy intră în şifonier, iar Edmund o urmează şi trece şi el în Narnia. Băiatul se întâlneşte cu Jadis, care îl vrăjeşte cu rahat turcesc şi îl pune să promită că îşi va conduce toţi fraţii la ea. După ce pleacă Jadis, Lucy îl vede pe Edmund şi se întorc împreună acasă. Însă, în faţa lui Peter şi a lui Susan, Edmund insistă că Lucy inventează totul. Digory le sugerează copiilor că ar trebui să o creadă pe sora lor. Într-o altă zi, în timp ce doamna Macready, menajera, le arată casa unor vizitatori, copiii se ascund în şifonier şi, de data aceasta, trec cu toţii în Narnia. Lucy îi duce la casa lui Tumnus, pe care o găsesc distrusă. Jadis aflase de la Edmund că Faunul o ajutase pe Lucy, astfel că îl prinsese. Copiii îl întâlnesc apoi pe domnul Castor, care îi duce la casa lui, iar doamna Castor le dă de mâncare. În timp ce Castorul le vorbeşte despre întoarcerea Leului Aslan şi despre locul în care trebuie să îl întâlnească, Edmund dispare şi merge la Casa Vrăjitoarei, plină de statuile vieţuitoarelor pe care ea le-a împietrit. Primul semn al întoarcerii lui Aslan e apariţia lui Moş Crăciun, care îi oferă lui Peter un scut şi o sabie, lui Susan un arc cu săgeţi şi un corn magic care să îi cheme ajutoare la nevoie, iar lui Lucy o poţiune de vindecare. Al doilea semn e topirea zăpezii şi venirea primăverii, care o împiedică pe Jadis să îşi mai folosească sania. Peter, Susan, Lucy şi Castorii îl întâlnesc pe Aslan. Lupul Maugrim, Şeful Poliţiei Secrete a Vrăjitoarei, o atacă pe Susan, dar ea sună din corn şi Peter îl ucide pe Lup. Ajungând la Masa de Piatră, Jadis vrea să îl ucidă pe Edmund, însă acesta e salvat de vieţuitoarele trimise de Aslan. Atunci, ea îi aminteşte Leului de Magia Ascunsă, care îi dă dreptul să îi ucidă pe trădători, iar Edmund îşi trădase fraţii. Aslan se oferă să îi ia locul lui Edmund, iar Jadis şi supuşii ei îl ucid pe Masa de Piatră. Susan şi Lucy văd crima, dar, după plecarea Vrăjitoarei, Masa se crapă şi Aslan învie. El le povesteşte fetelor despre o altă Magie secretă, de dinainte de zorii timpurilor, prin care sacrificiul său îndepărtase Moartea. Susan, Lucy şi Aslan merg la Casa Vrăjitoarei, unde Leul transformă statuile înapoi în fiinţe. Lucy îl reîntâlneşte astfel pe Tumnus. Cu toţii merg apoi să îi ajute pe Peter şi pe Edmund care, având o mică armată, se luptă cu Jadis şi armata ei. Edmund reuşise să îi ia bagheta Vrăjitoarei, oprind astfel împietririle. Aslan o ucide pe Jadis, iar Lucy îşi foloseşte poţiunea să îi vindece pe Edmund şi pe ceilalţi răniţi. La castelul Cair Paravel, Aslan îi încoronează pe Peter, Susan, Edmund şi Lucy ca Regii şi Reginele Narniei.

Marele Rege Peter Magnificul, Susan cea Blândă, Edmund cel Drept şi Lucy cea Vitează au o domnie frumoasă şi lungă până într-o zi când, în timp ce îl urmăresc pe Cerbul Alb, cel care îndeplineşte dorinţe, ajung la Felinar. Peter, Susan, Edmund şi Lucy încep să îşi reamintească de unde au plecat şi, după ce trec prin şifonier, redevin copii şi realizează că timpul nu a trecut deloc în această lume. Ei îi povestesc lui Digory ce aventuri au avut, iar acesta îi asigură că se vor reîntoarce în Narnia cândva, însă pe alt drum.

Un răspuns la “Cronicile din Narnia: Şifonierul, Leul şi Vrăjitoarea”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: