Cronicile din Narnia: Nepotul Magicianului

cronicile din narnia: nepotul magicianului

Autor: C.S. Lewis

Titlu original: The Magician’s Nephew

Seria: The Chronicles of Narnia #1

Rezumat:

La începutul secolului al XX-lea, Digory Kirke şi Mabel, mama sa grav bolnavă, se mută în casa fraţilor ei, Letty şi Andrew Ketterley, din Londra, Anglia. Într-o zi, Digory se împrieteneşte cu Polly Plummer, o fetiţă din vecini. Polly îi spune despre un tunel care uneşte podurile mai multor case, inclusiv ale lor, şi cei doi copii pornesc în explorare, dar ajung întâmplător în încăperea în care Andrew îşi desfăşoară Magia. El o îndeamnă pe Polly să atingă un inel galben de pe masă, iar fetiţa dispare. Andrew îi spune lui Digory că a trimis-o pe Polly în Cealaltă Lume şi că singura şansă de salvare a fetiţei este ca Digory să meargă după ea, atingând un alt inel galben şi având în buzunar două inele verzi pentru întoarcere.

Digory iese dintr-un ochi de apă în Pădurea de la Hotarul dintre Tărâmuri şi o găseşte pe Polly. Ei văd mai multe ochiuri de apă şi îşi dau seama că fiecare e o poartă spre o altă lume, iar inelele verzi le permit să treacă prin ele, în timp ce inelele galbene îi aduc înapoi în Pădure. După ce se asigură că se pot întoarce acasă, Polly şi Digory intră printr-un alt ochi de apă şi ajung în Charn, o cetate în ruine. Ei găsesc un clopoţel şi un ciocan, iar Digory loveşte clopoţelul, în ciuda protestelor lui Polly. Băiatul o trezeşte astfel pe Regina Jadis, Vrăjitoarea care distrusese oraşul folosind Cuvântul Deplorabil împotriva propriei surori. Jadis se agaţă de părul lui Polly şi ajunge împreună cu copiii în Londra. Andrew e încântat de prezenţa lui Jadis, însă Vrăjitoarea fură o birjă şi un cal, pe nume Căpşunel, şi atrage o mulţime de oameni după ea. Birjarul Frank, stăpânul lui Căpşunel, şi mai mulţi poliţişti încearcă să o oprească. Digory o prinde de călcâi şi o duce în Pădure, dar odată cu ei ajung acolo şi Polly, Andrew, Frank şi Căpşunel. Cu toţii trec apoi printr-un ochi de apă şi ajung într-o lume care tocmai ia naştere din cântecul Leului Aslan.

Jadis îl loveşte pe Aslan cu bara pe care o folosise să se lupte cu oamenii, însă Leul nu se opreşte din cântat. În locul în care cade bara răsare Felinarul Risipitor. După ce creează natura şi vieţuitoarele, Aslan alege câte două animale din fiecare specie şi le face Animale Cuvântătoare, apoi le spune că vor trăi în ţara numită Narnia. Căpşunel e printre animalele alese. Digory, însoţit de Polly şi de Frank, merg să vorbească cu Aslan, în timp ce Jadis se ascunde, iar Andrew încearcă să fugă de animale, dar e înconjurat de acestea. Animalele nu ştiu ce e Andrew, astfel că încearcă să îl planteze, băgându-i picioarele în pământ. Aslan îl face pe Frank Rege în Narnia, apoi o aduce pe Helen, soţia acestuia, pentru a fi Regină. Digory îl roagă pe Aslan să îi salveze mama. Aslan, însă, îl învinuieşte pe băiat pentru eliberarea lui Jadis şi îi cere acestuia să îi aducă un măr fermecat dintr-o grădină îndepărtată. Pentru a călători mai rapid, Leul i-l oferă în ajutor pe Căpşunel, căruia îi dă aripi şi îi schimbă numele în Fulg. Calul îi duce pe Digory şi pe Polly până la grădină, dar acolo băiatul intră singur. Pe poartă scrie că oricine poate lua din fructe doar dacă nu sunt pentru el. Digory o întâlneşte pe Jadis, care mâncase deja din mere pentru a obţine nemurirea. Ea încearcă să îl convingă să îi ducă un măr mamei lui pentru a o vindeca, însă Digory îşi ţine promisiunea şi îi duce mărul lui Aslan. Ei plantează mărul şi, în scurt timp, în locul lui răsare Copacul Ocrotitor, care va proteja Narnia de Jadis. Aslan îi dă un fruct lui Digory pentru a i-l duce lui Mabel.

Digory, Polly şi Andrew se întorc în Londra. Andrew renunţă la Magie pentru totdeauna. Mabel mănâncă mărul şi se vindecă, iar Digory plantează cotorul de măr în gradina lor. Pomul care răsare în acel loc păstrează o legătură cu Pomul din Narnia. După câteva săptămâni, tatăl lui Digory primeşte o moştenire şi revine din India. Digory şi familia sa se mută în noua lor casă de la ţară, iar Polly îi vizitează des. Peste ani, din lemnul pomului plantat de el, Digory va face un şifonier prin care se va putea călători în Narnia.

Un răspuns la “Cronicile din Narnia: Nepotul Magicianului”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: